Conform art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, insolvență este aceea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile astfel:

a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;

b) insolvență este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței;

Definiția legală stabilește o caracteristică esențială a insolvenței, aceea de insuficiență a fondurilor bănești disponibile.

Pentru a se putea elimina orice confuzie, trebuie precizat că insolvența nu presupune existența unui pasiv care să depășească activulpatrimonial al debitorului, ci ea constă într-o insuficiență de lichidități pentru plata datoriilor scadente. 

Starea de insolvență, nu reprezintă un dezechilibru între activul și pasivul debitorului, ci este situația debitorului în care resursele financiare ale acestuia nu sunt suficiente, într-o anumită perioadă, pentru plata datoriilor sale scadente.

Starea de insolvență a debitorului nu trebuie să fi confundată cu starea de insolvabilitate. Insolvabilitatea este definită ca aceea stare a patrimoniului debitorului în care pasivul depășește ca valoare activul. Noțiunea de insolvabilitate vizează starea patrimoniului debitorului, raportat la conținutul acestuia, care se compune din activul patrimonial și pasivul patrimonial.

Procedura generală prezintă procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2014 prin care un debitor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 38 alin. (2), intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului. 

La prima vedere, procedura generală are în conținutul ei atât procedura reorganizării, cât și procedura falimentului, astfel, debitorul poate intra succesiv, în reorganizare judiciară și apoi în faliment sau, separat numai într-una dintre acestea. Procedura generală este caracterizată de trecerea unei perioade de observație în toate cazurile (perioada în care se poate constata dacă debitorul se poate reorganiza).

Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvență prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d). 

Pentru a se putea intra în procedura simplificată, trebuie îndeplinite una din condițiile de la alin. (2) lit. c) pct. 1-4: a) nu dețin niciun bun în patrimoniu lor; b) actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; c) administratorul nu poate fi găsit; d) sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului.

Deoarece se aplică unui număr restrâns de debitori, procedura simplificată constituie excepția, iar procedura generală reprezintă regula.

Procedura falimentului este procedura de insolvență, concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Este o procedură specifică atât procedurii generale, cât și procedurii simplificate, și se declanșează în cazurile enumerate expres de art. 145 alin. (1) lit. A-D din Legea nr. 85/2014.

Procedura falimentului cunoaște două forme: procedura simplificată de faliment și procedura generală de faliment.

Procedura simplificată de faliment poate fi deschisă la cererea debitorului sau a creditorului, dacă sunt îndeplinite condițiile enumerate de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 precum și în cazurile în care debitorul prin cererea voluntară de deschidere a procedurii insolvenței, solicită expres intrarea sa în procedura de faliment. 

Procedura generală de faliment intervine în toate celelalte situații în care procedura generală a insolvenței nu mai poate continua, iar față de debitor nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 38 alin. (2) din Lege, pentru deschiderea procedurii simplificate de faliment.

În limbajul nespecializat folosit zi de zi, termenul de societate în insolvență este sinonim cu falimentul, ceea ce este total eronat. De foarte multe ori, în lipsa unei informări profesioniste se pot trage concluzii total greșite.

După cum am prezentat „în insolvență” nu înseamnă neapărat „în faliment”, oferindu-se șansa de redresare a activității.