Deoarece suntem încrezători privind reorganizarea debitorilor aflați în insolvență și a șansei pe care legea o oferă în acest sens, considerăm că reorganizarea pe baza unui plan se poate realiza cu succes dacă sunt îndeplinite mai multe condiții și există o comunicăre reală și autentică între debitor și administratorul judiciar.
„Reabilitarea” unui debitor aflat în insolvență prin realizarea unui plan de reorganizare depinde foarte mult de abordarea pe care o are fiecare debitor în funcție de condițiile concrete existente la momentul în care se instalează dificultatea financiară. Nu există un tipar pentru planurile de reorganizare de succes, dar strategia privind redresarea, trebuie gândită în strictă concordanță cu situația economico-financiară a societății, gradul de îndatorare, condițiile de plată, posibilitatea de finanțare, etc.
O importanță în vederea reușitei unui plan de reorganizare este reprezentată de momentul ales de debitor în privința solicitării deschiderii procedurii de insolvență și găsirea unor soluții viabile care să permită reușita.
Dacă se solicită intrarea în insolvență, administratorul/administratorii/asociații trebuie să cunoască toate avantajele pe care legea insolvenței le oferăîn privința reorganizării, dar și condițiile de legalitate și oportunitate care trebuie îndeplinite în vederea votării și confirmării planului propus.
Momentul ales în vederea intrării în insolvență trebuie să fie cât mai rapid, pentru că altfel, societatea se poate supune unui risc considerabil și o situație greu de surmontat, de exemplul în cazul executărilor silite a ordinelor de plată ori poprirea pe conturile prin care aceasta își desfășoară activitatea. În acest caz, pe lângă debitor, sunt afectați și furnizorii acestuia și chiar circuitul economic în întrega lui concepție: Debitoarea nu mai are comenzi, angajații nu pot fi plătiți și vor intra în șomaj, bugetul statului rămâne cu un deficit, consumul urmează a scădea, etc.
De asemenea, în situațiile în care dificultatea financiară se instalează trebuie luate decizii de îndată. Considerăm că infuzia de capital din partea organelor de conducere este o soluție greșită și doar de moment fiind o amânare a greșelilor de management sau situațiilor obiective născute în cursul derulării activității.
În privința planului de reorganizare, acesta trebuie să fie bazat pe niște metode viabile și aplicabile stării de fapt a societății aflate în insolvență. În practică s-au întâlnit situații în care au fost propuse planuri de reorganizare în vederea tergiversării trecerii la faliment, situație care nu profită nici debitoarei și nici creditorilor. Aceste planuri conțin toate elementele de formă prevăzute de lege în vederea aprobării de către Adunarea Creditorilor, dar nu sunt viabile în fapt, acestea nefiind adaptate stării societății, fie cuprind posibilități ipotetice de reorganizare și finanțare. Prin urmare, nu recomandăm a se oferi „modele” de planuri de reorganizare.
Există și cazuri în care planurile de reorganizare conțin metode concrete, aplicabile și adaptate societății, gândite și negociate din perioada de observație (modalități pe care le poate propune administratorul judiciar) ori chiar înainte de deschiderea procedurii de insolvență, fapt care a permis ca reorganizarea să se finalizeze cu succes, uneori chiar înainte de termen.
După cum am menționat, factorii decidenți trebuie să aleagă momentul potrivit în vederea solicitării deschiderii procedurii precum și săse informeze cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au în procedură, dar este regretabil că în acest moment al dezvoltării sociale și ținând cont de modalitățile de informare existente, să fie luate decizii pripite și care au consecințe ireversibile.
