- Insolvența;
- Cerere de insolvență;
- Cât durează insolvența unei firme?;
- Când se poate cere insolvența unei firme?;
- Insolvența unei firme cu datorii la stat;
- Procedura falimentului;
- Firma în insolvență poate emite facturi?
- Declarație creanță model/ Înscriere la masa credală;
- Procedura simplificată de insolvență;
- Ce se întâmpla cu stocul de marfă la închiderea societății?;
Sunt doar câteva din întrebările la care încercăm să răspundem pe scurt în cele ce urmează.
1. Insolvența este aceea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile și care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă (art. 4 pct. 29 din Legea nr. 85/2014). Astfel, o societate comercială se află în insolvență în momentul în care are facturi restante mai vechi de 60 de zile (2 luni) față de un furnizor de materie primă, instituție financiară (bancă) ori față de bugetul consolidat al statului și nu deține fondurile bănești necesare achitării acestora. Insolvența nu trebuie să fi confundată cu starea de insolvabilitate. Insolvabilitatea este definită ca aceea stare a patrimoniului debitorului în care pasivul depășește ca valoare activul.
2. Cererea de insolvență, este documentația pe care debitorul trebuie să o înregistreze în termene de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență (art. 66 alin. 1) la Tribunalul în raza căruia își are sediul social declarat și care trebuie să conțină documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 precum și dovada achitării taxei de timbru de 200 de Lei, conform prevederilor art. 14 alin. 1 din OUG nr. 80/2013. Cererea se soluționează de urgență în termen de 10 zile de la depunere, fără citarea părților (art. 66 alin. 10).
3. Durata unei proceduri de insolvență depinde în principal de procedura aleasă. Astfel, dacă se alege continuarea activității prin propunerea unui Plan de Reorganizare, trebuie solicitată deschiderea procedurii generale de insolvență, iar durata legală a acestei proceduri este de 5 ani, împărțită astfel: 12 luni perioadă de observație maximă (pentru motive temeinice acest termen se poate prelungi) conform art. 112 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, 36 luni perioada de aplicare a Planului de Reorganizare, care se poate prelungi cu încă 12 luni, ajungându-se la un total de 60 de luni. Singura certitudine este legată de durata de aplicare a Planului de Reorganizare care este fixă de 48 de luni, în rest perioada de observație poate suferi modificări, după cum am menționat, doar pentru motive temeinice. În situația în care nu se mai dorește continuarea activității, neexistând perspective privind redresarea acesteia, trebuie solicitată deschiderea procedurii falimentului, dar care nu are o durată propriu-zisă. Astfel, în situația în care Societatea Debitoare deține în patrimoniu bunuri (mobile sau imobile), procedura se va finaliza la momentul distribuirii sumelor către creditori, în urma valorificării acestora, acest aspect depinzând doar de interesul pieței pentru acele bunuri, fiind dificil a se realiza un orizont de timp. În același timp, dacă nu există bunuri valorificabile, procedura se va putea închide într-un termen minim procedural de 6 luni de zile.
4. Insolvență unei firme poate fi cerută dacă sunt îndeplinite în principal condițiile privind existența unor datorii certe, lichide și exigibile, mai vechi de 60 de zile indiferente de natura acestora, către bugetul consolidat al statului (ANAF), către instituții financiare (bănci), furnizori de materie primă sau servicii, personalul salariat ori către asociați (împrumut de asociat).
Conform art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, astfel cum a fost descrisă anterior, organele de conducere au obligația de a adresa o cerere tribunalului pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței împreună cu documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.
5. Insolvența unei firme cu datorii la stat nu este diferită ca și procedură față de cele expuse anterior, fiind necesară îndeplinirea condițiilor stabilite de art. 66 alin. 1 și art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, este de interes și faptul că organele fiscale (ANAF) pot solicita antrenarea răspunderii solidare a administratorilor Societății conform art. 27 din Codul de procedură fiscală pentru toate datoriile pe care aceasta din urmă le are către bugetul statului, ori din experiența noastră acest fapt trebuie evitat în totalitate.
6. Procedura falimentului, este aceea procedură concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, conform art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014. Procedura de faliment și lichidare a activelor se realizează în baza prevederilor art. 147 și următoarele din Legea nr. 85/2014 și presupune inventarierea activelor, evaluarea acestora și expunerea la vânzare în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor.
7. Firma în insolvență poate emite facturi?
Răspunsul este DA, dacă procedura aleasă este cea de Reorganizare Judiciară. După cum stabilește cadrul normativ la art. 87 alin. 1, în perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar. Cu alte cuvinte, activitatea Societății va continua sub supravegherea administratorului judiciar, iar plățile se vor realiza doar cu acordul acestuia, dacă sunt oportune și utile desfășurării activității.
În sfera activităților curente, conform legii, intră activități de producție, comerț, sau prestări de servicii și operațiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație și în perioada de reorganizare. Astfel, din punct de vedere operațional, continuarea activităților contractate și încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate, precum și efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora, sunt principalele obiective de îndeplinit în vederea realizării redresării pe baza planului.
8. Declarație creanță model/ Înscriere la masa credală
Creditorul deținător a unei sumei de încasat din partea unei societăți aflate în insolvență (debitor), trebuie să urmeze o anumită procedură în vederea recuperării sumei restante.
Pentru a fi admisă, creditorul trebuie să dețină o creanță certă (când existența ei neîndoielnică rezultă dintr-un contract, factura, etc.), lichidă (când obiectul ei este determinat), exigibilă (când obligația debitorului a ajuns la scadență), la care se adaugă și formularea unei cereri de înscriere la masa credală în termenul stabilit prin Încheierea/Sentința de deschidere a procedurii de insolvență. Nedepunerea cererii de înscriere la masa credală în termenul legal, duce la decăderea dreptului de a participa la procedură, conform prevederilor art. 114 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.
În privința cererii de înscriere la masa credală, aceasta trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 104 din Legea nr. 85/2014și înregistrată la dosarul cauzei și comunicată Administratorului Judiciar/Lichidatorului Judiciar. Un model de cerere puteți găsi aici.
9. Procedura simplificată de insolvență, este procedură prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 2, intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. 2 lit. c și d din Legea nr. 85/2014.
Ulterior deschiderii procedurii falimentului, se vor realiza operațiunile de lichidare al activelor conform prevederilor art. 151 și următoarele din Legea nr. 85/2014.
10. Ce se întâmpla cu stocul de marfă la închiderea societății?
Deoarece întrebarea se referă la închiderea societății, ne vom raporta la procedura falimentului. În privința stocului de marfă, acesta este considerat ca fiind activ al Societății Debitoare și trebuie privit din două perspective.
În primul rând, acesta poate fi valorificat în cadrul procedurii de faliment ca și un activ, după o ulterioară evaluare și expunere la vânzare. Este important de urmărit care este natura stocului de marfă, fiind cunoscut faptul că doar anumite bunuri mai pot fi valorificate și pot continua viața în circuitul civil. Astfel, un stoc de marfă din produse perisabile nu poate fi valorificat în cadrul procedurii de faliment, fiind cunoscut faptul că acestea au un termen de expirare bine stabilit, spre exemplu un stoc de marfă de medicamente, nu mai poate fi valorificat în cadrul procedurii de faliment. Un alt exemplu este cel legat de articolele de îmbrăcăminte, care poate fi valorificat în cadrul procedurii de faliment, fiind ulterior introdus în circuitul civil ca și produse second-hand.
În al doilea rând, dacă stocul de marfă nu mai poate fi folosit ori este inutilizabil, acesta poate fi casat și scos din uz, urmând a se respecta o procedură de casare conformă cu normele legale.
