Sediul materiei este reprezentat de art. 90 Legea nr. 85/2014 și care prevede la alin. 1 „Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată și de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar”.

Alin. 2 aduce o nouă prevedere față de vechea reglementare în sensul că „Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței”.

Pentru a opera compensarea legală trebuie să fie întrunite condițiile acesteia la data deschiderii procedurii. Condițiile compensării sunt cele prevăzute de art. 1617 din Codul Civil. 

Ca și excepție de la prevederile de drept comun, textul de lege instituie anumite limitări în materia compensării de drept a creanțelor reciproce dintre debitorul supus procedurii insolvenței și un terț care are la rândul său calitatea de debitor și totodată de creditor al celui dintâi. Regula specială nu îngăduie compensarea creanțelor reciproce care nu îndeplineau condițiile de drept comun pentru a interveni compensarea legală la data deschiderii procedurii.

De aici rezultă că restricția are în vedere situația în care creanța uneia dintre părțile raportului juridic era certă lichidă și exigibilă anterior deschiderii procedurii iar cealaltă creanță îndeplinește aceste cerințe abia după data deschiderii procedurii (deși ambele creanțe sunt anterioare deschiderii). 

Această prevedere are în vedere eliminarea posibilității compensării unor astfel de creanțe, în condițiile în care, în cadrul procedurii concursuale și colective a insolvenței, legiuitorul instituie, pentru executarea indirectă a obligațiilor, în cadrul  art. 159 și art. 161, o ordine de prioritate la distribuire, care nu poate fi eludată de astfel de compensări.

De asemenea, restricția are în vedere și situația în care una dintre creanțe, îndeplinind condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă, este născută anterior deschiderii procedurii, având drept cauză un raport juridic obligațional anterior, iar cealaltă creanță, de asemenea beneficiind de aceleași condiții, se naște ulterior deschiderii, dintr-un raport juridic obligațional ulterior.

Compensarea nu poate opera în această situație pentru faptul că s-ar încălca ordinea de distribuție a creanțelor, permisiunea compensării semnificând stingerea unei creanțe (cea compensabilă) înaintea altora, prioritare în rang, și într-o cotă mai mare decât cea care i s-ar fi cuvenit.

Permisiunea aplicării totuși a compensării legale în contextul insolvenței uneia dintre părțile raportului juridic, în cazurile date, are în vedere considerente care vizează simplificarea din punct de vedere procedural, a raporturilor dintre părți, context în care nu se mai impune parcurgerea unei proceduri inutile, în care un terț este obligat să formuleze cerere de admitere a creanței în procedură pentru realizarea creanței sale, cu riscul ca el să nu își mai recupereze creanța anterioară deschiderii procedurii, în timp ce debitorul va putea să își recupereze creanța împotriva sa.

De asemenea, se realizează o fluidizare a raporturilor juridice și după data deschiderii procedurii, ceea ce este benefic averii debitorului și scopului procedurii, încurajând parteneriatul cu debitorul în condiții normale și după data deschiderii procedurii.

Această fluidizare se poate regăsi și în alte modalități de stingere a obligației, cum ar fi și darea în plată a unui imobil creditorului care poarta garanție asupra acestuia, dar numai în situația în care acest imobil nu reprezintă punctul determinant în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară.